Biserica Evanghelica
Amplasata în centrul orasului, biserica este cel mai impozant monument din Sebes. Initial, odata cu asezarea sasilor in zona, respectiv la mijlocul secolului al XII-lea, s-a ridicat o bazilica romanica. Înca din a doua jumatate a secolului al XIII-lea, dar mai ales în cursul secolului urmator, biserica din Sebes a suferit unele schimbari notabile, si aceasta ca urmare a puternicei influente pe care o exercita arhitectura cisterciana în a doua jumatate a secolului al XIII-lea în sudul Transilvaniei, influenta care se va generaliza pe întreg teritoriul Transilvaniei. Schimbarile survenite acum la edificiul de cult catolic din localitate demonstreaza ca între secolele XIII-XIV potentialul economic al Sebesului se afla în continua crestere, iar marimea bisericii gotice nou construite, elementele decorative, executia lucrarilor, exprima gustul elegant, pretentiile si posibilitatile locuitorilor acestei urbe.
Înaltimea corului este de 23 m, a stâlpilor din interiorul lui de 11 m. Pe stâlpii de forma octogonala se sprijina nervurile cheilor de bolta gotice, decorate cu sculpturi vegetale sau personaje mitologice ori biblice. Unele din aceste personaje au deasupra baldachine cizelate în piatra.
În secolul al XV-lea biserica este înconjurata de un zid înalt, prevazut cu metereze. Între 1518-1526 se înalta altarul poliptic, care are dimensiunile de 13 m înaltime si 6 m latime.
Din prima jumatate a secolului al XVI-lea, monumentul serveste ca edificiu de cult al parohiei evanghelice din Sebes. Biserica a fost restaurata în anii 1960-1964.

         Biserica Romano-Catolica "Sf. Bartolomeu"
Situata în partea de nord-est a cetatii, biserica se afla înscrisa pe lista monumentelor istorice. A fost ridicata si a servit initial ca manastire a calugarilor dominicani. Prima mentiune documentara a dominicanilor la Sebes este din anul 1322.
Dominicanii si-au construit manastirea la limita estica a perimetrului localitatii, aceasta fiind ulterior înglobata în incinta fortificata. Asezamântul ocupa o parcela limitrofa coltului nord-estic al curtinei, în dreptul turnului poligonal de astazi.
În anul 1524, în manastirea din Sebes traiau sapte calugari dintre care doi erau mestesugari. Ultima relatare documentara despre manastire dateaza din anul 1539. Manastirea a fost parasita probabil cu ocazia secularizarii averilor manastiresti, dupa victoria Reformei în Transilvania.
În anul 1731, când primaria orasului a cedat manastirea ordinului franciscan, cladirile erau în stare de ruina. Din întregul ansamblu s-au pastrat doar zidurile, boltile fiind integral refacute în stil baroc.
Biserica dominicana din Sebes mai pastreaza din faza gotica contrafortii corului si pe cei ai navei. Deschiderile ferestrelor au fost modificate sau partial obturate. Din claustru se mai pastreaza doar încaperile din aripa rasariteana si coridoarele spre curte de la est si sud.
Biserica a fost restaurata în anii 1921-1922, însa cutremurul din 1940 o avariaza grav. Lucrari de reparatii s-au înregistrat si în anii 1959-1960 si 1970.
Actualmente biserica manastirii apartine ca lacas de cult parohiei romano-catolice din localitate. Fostul claustru este utilizat ca spatiu de locuit si drept sediu al comunitatii italiene din Sebes.

         Capela "Sf. Iacob"
Ridicata la nord de corul gotic al actualei biserici evanghelice, capela se înscrie în categoria celor mai bine pastrate monumente medievale din Sebes. Investigatilor arheologice din anii1960-1964, întreprinse de arheologul Radu Heitel, au stabilit ca începuturile capelei sunt legate de anul 1382. Interiorul se compune din trei nave. La ele se ajunge printr-un portal gotic, din care se remarca partea sa superioara. Capela este bogat împodobita cu picturi si cu pietre sculpturale specifice artei gotice. Monumentul este atribuit goticului mijlociu din Transilvania.

         Halele Breslelor
Halele au fost ridicate la estul bisericii evanghelice, pe zidul de incinta ce înconjoara acest complex monumental medieval. Fatada halelor se afla spre vechea piata a orasului. Halele breslelor se pare ca au fost ridicate în secolul al XVII-lea. Ele au servit ca loc de reclama si de desfacere a produselor mestesugaresti. Nu este exclus ca aceste hale sa fie mult mai vechi iar initial sa fi fost confectionate din lemn. Halele se remarca prin arcadele lor semicirculare si servesc, in continuare, drept spatii comerciale.

         Casa Binder
Aflata în plin centru al orasului, într-o zona caracterizata de cladiri masive, Casa "Franz Binder" si-a capatat aspectul actual în a doua jumatate a secolului al XIX-lea. Franz Binder, originar din Sebes, a plecat într-un lung periplu levantin ce a durat de la sfârsitul anului 1840 pâna la începutul lui 1850. Din iunie 1850 s-a asezat în Africa unde, timp de alti zece ani, a întreprins numeroase calatorii cu scop comercial între Cairo si Khartum. În 1860 ajunge în contact cu triburi din regiunea Nilului superior, patrunzând în teritoriile Zande. Revine în Europa în 1862 cu o bogata colectie etnografica africana. Stabilit definitiv acasa, Franz Binder îsi cumpara o mosie la Vurpar. În Sebes, acesta a ridicat o casa impunatoare, împodobindu-i fatada cu trei basoreliefuri care reprezinta: orasul Cairo, piramidele si sfinxul, ruinele templului Isis din insula Philae de lânga Assuan si o caravana în desertul Nubiei, în mijlocul careia figureaza calare însusi Franz Binder. Pe balconul cladirii, în mijloc, se afla o statueta feminina, probabil zeita Fortuna. Exploratorul a murit la 11 aprilie 1875, la vârsta de 55 de ani. În prezent cladirea monument istoric "Franz Binder" din Sebes adaposteste reprezentanta locala a "Bancii Agricole".

         Casa Zapolya
Amplasata în centrul orasului, lânga Primarie, pe frontul stradal de nord al orasului, clãdirea a fost construitã din piatrã în sec. al XV-lea si mãritã substantial în secolul imediat urmãtor. La aspectul actual al clãdirii concurã elemente de structurã si decorative, atribuite mai multor stiluri arhitectonice precum: gotic, baroc si renascentist. In secolul al XV-lea casa era un mic palat, construit în stil gotic, ce a servit ca sediu al Dietei Transilvaniei, iar mai târziu ca resedintã a voievozilor provinciei. Aici a murit, la 21 iulie 1540, voievodul, iar mai apoi regele Ungariei, Ioan Zapolya. De acest eveniment se leaga denumirea "Casa Zapolya", respectiv "Könighaus", atribuita monumentului. Desi a suferit multe refaceri în cursul secolelor XVIII-XX, fatada de sud a clãdirii pãstreazã aspectul specific edificilor construite în secolul al XVI-lea. În anul 1939 aici se afla sediul Grupului Etnic German, iar dupã nationalizare, clãdirea a devenit sediu al sindicatelor. Din 1951 "Casa Zapolya" a fost transformata in muzeu, postura în care se afla si în momentul de fata. Monumentul a fost restaurat în perioada 1960-1962. Din anul 1997 muzeul este arondat Centrului Cultural "Lucian Blaga". În toamna anului 2001 muzeul din Sebes si-a schimbat titulatura în Muzeul Municipal "Ioan Raica".

         Turnul Studentului
Cunoscut si sub denumirea de turnul croitorilor, este asezat în coltul de sud-est al orasului. Turnul are o forma patrata, cu laturile de 5 m, fiind confectionat din piatra bruta de râu, legata cu mortar de var. Zidul are o grosime de 1 m. Turnul are parter si patru nivele, sustinute pe grinzi de lemn. Primele doua nivele apartin fazei incipiente, iar celelalte au fost adaugate ulterior, probabil în secolele XV-XVI.
Denumirea de turnul studentului vine de la evenimentul petrecut la Sebes legat de atacul turcesc din anul 1438 când întreg sudul Transilvaniei, din Tara Hategului si pâna în Tara Bârsei, este devastat. Sebesul este pradat, incendiat, distrus de sultanul Murad al II-lea, iar multi locuitori ai urbei sunt ucisi si dusi în robie. Din grupul de localnici care au rezistat pâna la sfârsitul bataliei, facea parte si un elev, cunoscut sub denumirea de studentul din Romos. O scrisoare din San Michele, datata 12 decembrie 1458, aminteste de aceste evenimentele din viata tânarului "Captivus Septemcastrensis", dus în robie de catre turci, vândut si închis de mai multe ori, pâna când a fost eliberat de ultimul sau stapân. Studentul isi povesteste viata in "Tratat despre datinile, moravurile, conditiile de viata si rautatea turcilor", carte aparuta în prima editie la Roma în anul 1475. Lucrarea respectiva a fost considerata în trecut de unii autori ca fiind primul incunabul românesc si va ajunge sa fie tiparita, pâna în 1560, în 25 de editii, devenind o curiozitate bibliofila a acestui incontestabil umanist din secolul al XV-lea.

         Cetatea veche din Sebes
Fortificatia orasului Sebes a intrat în literatura de specialitate ca prima cetate oraseneasca pentru care s-a pastrat un act oficial de constructie. La 23 noiembrie 1387, o delegatie a orasului a obtinut de la regele Sigismund de Luxemburg, dreptul de a se înconjura cu zid de piatra. Cetatea care înconjura orasul medieval a fost ridicata în mai multe etape, având turnuri de aparare aflate în întretinerea breslelor si patru porti de acces. Locuitorii orasului Sebes au cerut regelui incuvintarea de a ridica o întaritura în jurul orasului temandu-se de noi invazii turcesti.
Initial, orasul avea o prima fortificatie, ridicata undeva la mijlocul secolului al XIII-lea, în jurul actualei biserici evanghelice. Noul sistem defensiv, ridicat cu acordul regelui în anul 1387, este caracterizat de o curtina de forma dreptunghiulara, cu colturi rotunjite, adaptate într-o oarecare masura terenului, cu perimetrul de 1700 m si suprafata de aproape 20 ha.
Incinta fusese ridicata din piatra de râu legata cu mortar. Înaltimea ei nu depaseste 7 m, iar grosimea este în medie 1,20 m. Aceasta curtina a fost înzestrata cu un parapet strapuns de creneluri si un drum de straja sprijinit pe curtina si pe console de lemn.
De la început, curtina orasului fusese prevazuta cu o serie de turnuri. Sunt cunoscute un numar de 8 astfel de turnuri. Nu este exclus ca numarul acestora sa fie mult mai mare. În secolul al XVI-lea se ridica câte o barbacana la portile de est si de vest.
Fortificatia medievala a orasului Sebes se înscrie în categoria celor de maxima importanta întrucât reprezinta un prototip arhaic al sistemului sau defensiv, transformarile din perioada moderna fiind relativ minore.